TOXAPEL - (021) 210.61.83; (021) 210.62.82 Ce este TOXAPEL ?
TOXAPEL este un serviciu telefonic de urgenta realizat in 1999 de departamentul de toxicologie al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Grigore Alexandrescu Bucuresti si este destinat informarii populatiei asupra modului in care trebuie acordat primul ajutor unui copil intoxicat pana la sosirea salvarii sau pana la prezentarea la spital.
TOXAPEL functioneaza 24 de ore din 24 si acopera intreg teritoriul tarii, putand fi apelat de la orice telefon fix, public sau mobil.
Baza de date contine aproximativ 5000 de inregistrari, fiind incluse toate substantele medicamentoase inregistrate in Romania precum si alte substante cu potential toxic utilizate in industrie si in gospodarie. Fiecarui toxic ii este asociat un protocol de acordare a primului ajutor.
Cine are nevoie de TOXAPEL ?
Toti parintii, bunicii, toti adultii ce au in apropiere un copil care s-a intoxicat cu un medicament, o substanta chimica, a ingerat soda caustica, acizi etc. NU UITATI ! Prima jumatate de ora este esentiala in cazul celor mai multe intoxicatii. Tratamentul pe care vi-l vor indica specialistii nostri va determina o insanatosire mult mai rapida decat un tratament efectuat dupa doua ore de catre un medic.
Ce trebuie sa stim cand apelam la serviciul TOXAPEL ?
Esential este numele cat mai exact al toxicului.
Mai sunt necesare :
- Numele si adresa copilului - Varsta - Telefonul de la care sunati - Numele celui care suna - Ora probabila la care s-a intoxicat copilul - Cantitatea de substanta Chiar daca nu detineti toate aceste date, nu ezitati sa ne contactati ! Serviciul poate fi consultat pentru relatii suplimentare si de colegii nostri medici de familie si medici primire urgente.
La ce numere puteti suna si cat costa ?
Numerele la care specialistii serviciului TOXAPEL va stau la dispozitie 24 de ore din 24 sunt :
(021) 210.61.83
(021) 210.62.82
Cele doua numere suna in acelasi loc. Sunt numere cu tarif normal RomTelecom.
Informatii despre realizatorii serviciului TOXAPEL
TOXAPEL este rezultatul efortului specialistilor Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Grigore Alexandrescu, unde functioneaza singurul serviciu de toxicologie pediatrica din Bucuresti si cel mai mare din Romania.
Participarea medicilor si a asistentelor la serviciul TOXAPEL se face pe baza de voluntariat.
Sprijinul financiar a fost asigurat de Prof. Dr. George Rogers de la Universitatea Louisville, Kentucky, cu ajutorul fundatiei Humana SUA.
|